Bucăţi de vreme

El era atent şi iscoditor, uneori până la obsesie, eu eram arogantă şi dezinteresată.
Era introvertit, zâmbea rar, vorbea puţin şi elocvent.
Eram dezinvoltă, gălăgioasă, râdeam din orice cu gura până la urechi.
În plus, iubeam pe altcineva, probabil şi el la fel.

O bună bucată de vreme l-am dispreţuit pentru că nu puteam să-l înţeleg, apoi, pentru încă o bucată de vreme, mă fascina tocmai din acest motiv. Aveam impresia că jucăm un fel de tenis de câmp al interesului şi curiozităţii reciproce, în care fiecare dintre noi serveşte un as celuilalt. Eram colegi, apoi amici, eram inamici, apoi confidenţi, eram amanţi şi apoi inamici din nou.
Bucăţi de vreme ... până am încetat să vreau să-l înţeleg, să-l descos până în viscere, să-l disec. Abia atunci foamea şi nevoia mea de putere a slăbit şi m-am trezit în neputinţă.
El a câştigat controlul.
El era atent...

if I couldn't sleep could you sleep?

Concomitent cu procesele gandirii mi-au revenit si insomniile. Crunte, epuizante, atroce! Ma trezesc dimineata - asta daca te poti trezi din nesomn - dezorientata si lipsita de energie. Dar imi vine sa scriu. Vorba lui Paler: "scriu ca si cum as vorbi" dar n-am energie sa vorbesc si nici curaj.
Si uite asa mi-am adus aminte de cantecelul asta care zice asa frumos:

"If I couldn't sleep could you sleep?
Could you paint me better off?
Could you sympathize with my needs? I
know you think I need a lot ... "

Un om prin lume trece

Undeva la 15, 16 ani citeam cu poftă Sandra Brown şi nu împărtăşeam asta cu nimeni sau aproape cu nimeni - pentru că aveam dealeri care furnizau "marfa". Atunci era marele meu secret savuros, acum este amuzant. Atunci era pasiune sau descoperirea ei, acum aş considera-o literatură de proastă calitate. A urmat Zevaco, Jules Verne şi bineînţeles epoca Rebreanu care continuă şi azi, Kafka, Nietzsche şi Freud s-au întrepătruns iar Baricco a fost de suflet. În mod ironic cele mai intense pasiuni ale vieţii mele, mai devreme sau mai târziu, au devenit "literatură de proastă calitate". Spun astfel, nu spre a le ştirbi valoarea ci pentru a sublinia atitudinea mea faţă de ele - îmi este foarte uşor să trec în derizoriu aproape orice. Şi nu ştiu dacă e vorba de faptul că mă plictisesc relativ repede sau sunt absolut şi iremediabil instabilis. Un înţelept ar spune, probabil, că e vorba de o problemă de selecţie. Introspecţia, anamneza şi toate celelalte instrumente de autocunoaştere trădează totuşi opţiuni propice la momente oportune. Şi atunci?! Ce faci când o lume de valori dintre cele mai însemnate, care au semnificaţie şi sens absolut, devine anostă, sălcie, plicticoasă? ... Poate, până la urmă, probabilitatea de a distruge un lucru este direct proporţională cu valoarea lui!

Dar să revin la cărţi. Am citit de-a lungul timpului cam tot ce mi-a căzut în mână - fără selecţie - dacă mi-au plăcut primele câteva paragrafe am şi terminat lectura, dacă nu, m-am chinuit puţin şi-am renunţat într-un final. Puţine sunt însă cărţile care să-mi resusciteze emoţii felurite la fiecare idee, cuvânt, reflexie, remarcă - la asta însă parcă am iubit şi virgulele. Iată un paragraf:

"De cîteva săptămîni încerc să zăresc în direcţia mlaştinei silueta Eleonorei, aşa cum a plecat, cu trenciul pe umeri. Ca să treacă vremea mai uşor, m-am apucat să scriu. Chiar dacă nu ştiu ce se va întîmpla cu aceste pagini, dacă vor fi citite de cineva vreodată sau vor putrezi aici.
De fapt, scriu cum aş vorbi. În jurul meu e pustiu, iar omul dacă nu vorbeşte uneori, moare, nu-i aşa? Pe toţi cei care veţi auzi, eventual, ce spun, vă consider judecătorii mei. M-am săturat să discut doar cu mine, să mă judec singur. Şi cînd vă gîndiţi, domnilor, că a fost o vreme în adolescenţa mea insolentă cînd am vrut să mă fac sfînt, profet, predicator sau aşa ceva şi să mă duc în pustiu." Octavian Paler - Viata pe un peron

Conflictul - dezbatere

Conflictul este dinamizator, stimulativ şi generator de progrese!
Deşi niciodată nu mi-ar fi trecut prin cap să accept aşa o sminteală, iată-mă îmbrăţişând-o cu admiraţiune.
De exemplu, un conflict în planul ideilor, în afaceri, poate conduce la inovaţie. Spun "poate" pentru că mă refer aici la un conflict de intensitate medie. La intensităţi mari, conflictul poate degenera, aducând în prim plan violenţa, distructivitatea, umilirea iar efectele sunt negative şi imediate.

În cuplu, certurile întreţin pasiunea. De altfel, viaţa nu poate fi concepută în absenţa conflictului. Întreaga noastră viaţă psihică se desfăşoară într-o manieră conflictuală iar majoritatea timpului suntem animaţi de dorinţe contradictorii.
Un lucru este cert, oamenii simt nevoia de a-şi crea propriile lor drame.
Mă gândesc la un roman de dragoste în care totul este mirific de la început până la sfârşit, în care nu apare nicio intrigă şi în care nu există niciun supliciu... oare ar putea deveni vreodată un astfel de roman un best-seller? Mă îndoiesc ...

PS. Eu nu instig la violenţă :)

Singur sub dus

"Există momente în care înţepeneşti aşa, conştient că stai ca prostul fără rost, fixînd un punct, ştiind că-i poţi comanda corpului să se mişte cînd vrei tu, unde vrei tu. De exemplu, acum aş putea să mă ridic şi să fac ce mi-am propus, adică duş, nu-mi rămîne decît să comand picioarelor să se mişte şi, gata, am plecat. Dar nu o fac sau poate o fac şi picioarele nu mă ascultă, iar atunci prefer să cred că pot să o fac cînd vreau eu, numai că pentru moment nu vreau... Ştiu doar că pot să vreau orice, dar pentru moment nu vreau nimic. Nu vreau să vreau nimic..."
Dan Chisu

... de ce iubesc Braşovul!

Sublim

Antonio Allegri Correggio
Jupiter si Io

Antonio Allegri Correggio
Venus, Mercury si Cupid

Artemisia Gentileschi David and Bathsheba

Michelangelo - Pacatul originar

Raffaello - Portretul unei tinere

Tiziano - Venus si Adonis

Botticelli - Nasterea lui Venus

Gustave Moreau - Oedipsi Sfinxul

Gravitatie

Christian Vernet - Evening woman

Tu poti sa cobori dar lasa-mi mana ta calda in mana mea. Eu o sa merg mai departe. Sa privesc prin geamul opac fulgii albi, sa-mi privesc sufletul si gandurile. Dar lasa-mi mana ta calda. Mi-e teama sa raman singura.
Ah, cat dispretuiesc gravitatia constiintei mele! N-o mai vreau! De ce nu-mi lasa gandurile sa se inalte spre eternitate? De ce cad? De ce calcati peste ele?
Azi o sa le salvez! Voi sfida gravitatia chiar daca o sa fie nevoie sa-mi intorc sufletul cu susul in jos. E frig dar nu-mi pasa. Mana ta e calda. Voi umbla prin frigul destinului si le voi culege pe toate in priviri. Am sa ti le arat apoi ca pe un trofeu. Atunci voi zambi si tu vei intelege. Vei recunoaste tristetea si incantarea mea, stoicismul si deznadejdea, intelegerea si mediocritatea, pasiunea si frigiditatea ... vor fi inghetate toate dar mana ta calda le va insufleti.



Create a MySpace Playlist at MixPod.com

Fatalitatea

O-nchipuire-i lumea din năluciri de fum.
Un loc vrea fiecare pe scenă să ocupe.
Tu află adevărul din adâncimi de cupe:
Că totul pendulează între miraj şi scrum.
Khayyām, în astă lume până şi adevărul
Hyperbolă doar este. Te chinuie mereu
Această înjosire? Dă-ţi sorţii trupul tău
Şi sufletu-ntâmplării. Ce-a scris - nu şterge Zeul.
O mână-ascunsă scrie şi trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o să şteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să şteargă-un rând.
O, suflete, -mpreună suntem ca un compas
C-un braţ în lut, iar altul pribeag în infinit.
Un cerc imens înscriem în acest scurt popas.
Dar într-un punct, alături, cădea-vom la sfârşit.
Ce este-aceastâ goană de umbre colorate?
Fantastica lor fugă absurdă-i şi sublimă.
Ea naşte dintr-o mare ce astfel se exprimă
Şi în aceeaşi mare se-ntorc pe urmă toate.
Tot ce există fost-a marcat din prima zi.
Absenţi pe chipul lumii sunt binele şi răul.
Dintru-nceputuri Cerul a-nscris tot ce va fi.
Să scrie totul altfel, în veci nu-ndupleci zeul.
Când eşti sortită zilnic prin zodie cerească
Mâhnirea şi durerea mereu să te lovească,
O, inimă, poţi spune, în piept de ce-ai venit?
Şi pentru ce pleca-vei rănită la sfârşit?
De-adolescenţă anii încep să mă dezveţe,
Se scurse primăvara cu farmecu-i curat.
Iar pasărea-ncântării numită tinereţe
Nu ştiu nici când venit-a şi nici când a plecat.

M-am trezit in saruturi

Christian Vernet - Woman dreamin

Îmi săruta picioarele, apoi coapsele, apoi spatele şi gâtul. Visam. Am deschis ochii şi am privit spre fereastră. Lumină gri de iarnă. Am întors capul şi i-am găsit privirea. I-am zâmbit şi mi-a răspuns. Un zâmbet în loc de 'bună dimineaţa'. Aşa e mereu. Nu era vis dar mă simţeam ca şi cum ar fi.
Dimineaţa nu prea vorbim. Puţine cuvinte - multe priviri. Poate, aşa cum spunea Octavian Paler, visăm la o elocinţă mai profundă decât a cuvintelor... deşi uneori aş vrea să-mi urlu fericirea.

Priviri calde pentru dimineţi gri de iarnă. Şi apoi cafeaua - tot caldă.

Suntem amândoi prinşi în acelaşi destin al clipei, fiecare cu ceaşca lui de cafea în faţă, fumăm şi ne privim tăcerile lungi, rupţi de tumultul zilelor obişnuite, izolaţi în clipa unei dimineţi gri de iarnă.

Face cea mai bună cafea pe care am gustat-o vreodată. E bună pentru că o face el.



Music Playlist at MixPod.com