Woman dreaming

Îmi săruta picioarele, apoi coapsele, apoi spatele şi gâtul. Visam. Am deschis ochii şi am privit spre fereastră. Lumină gri de iarnă. Am întors capul şi i-am găsit privirea. I-am zâmbit şi mi-a răspuns. Un zâmbet în loc de 'bună dimineaţa'. Aşa e mereu. Nu era vis dar mă simţeam ca şi cum ar fi fost.
Dimineaţa nu prea vorbim. Puţine cuvinte - multe priviri. Poate, aşa cum spunea Octavian Paler, visăm la o elocinţă mai profundă decât a cuvintelor... deşi uneori aş vrea să-mi urlu fericirea.

Priviri calde pentru dimineţi gri de iarnă. Şi apoi cafeaua - tot caldă.

Suntem amândoi prinşi în acelaşi destin al clipei, fiecare cu ceaşca lui de cafea în faţă, fumăm şi ne privim tăcerile lungi, rupţi de tumultul zilelor obişnuite, izolaţi în veşnicia unei dimineţi gri de iarnă.

Face cea mai bună cafea pe care am gustat-o vreodată. E bună pentru că o face el.

Tablou de Christian Vernet - Woman dreamin'